Prietenia dintre un barbat si o femeie? Ramane "?"

Invartit-a mama soacra ce'nvarti si se pomeni cu o spoiala de toata frumusetea, tocmai'n fundu' curtii. Taiat. Taiati! Nu despre mama soacra incerc sa scriu. Ce vina sa aiba femeia?

Bun. De luminat spirite alese si chinuite, nu's priceputa. Cu prietenia asta, dintre un barbat si o femeie, mujer si hombre (incerc sa trag de timp, scriind inca 1 minut baliverne, sa para textul bogat, iar eu sa arat ce cultivata sunt) lucrurile sunt sucite, mai ales de cand cu libertatea in gand, exprimare, atitudine, viziuni asupra masinilor (viziunea asupra vietii/dezvoltarii spirituale, in acceptiunea majoritatii, nu si a mea, e o prostie fantastico-ireala-pentru batrani ramasi fara adaposturi) si s-a renuntat la a mai contura ceva, inteligibil, intre cele doua fiinte.

Ma indoiesc uneori de ceva: femeia nu este femeie...barbatul sa fie femeia? Iar femeia sa fi devenit barbat? S-au schimbat rolurile sau...? Clar lipseste conturul.
Unde vreau sa ajung?! Cat timp continua procesul asta difuz, obscur, incetosat, vag, confuz intre schimbul de roluri barbat-femeie aka femeie-barbat, desigur ca, pana si posibilitatea crearii unei prietenii intre cei 'doi' incepe sa-si piarda din nuanta, contur etc.

Barbatul nu mai poarta doar pantaloni. A uitat sa devina barbat in clipa in care a inceput sa-si epileze parul pubian sau fesier ori a inceput sa se penseze (cele mai apropiate exemple), ORI se vaita (de ii sare camasa) din cauza nenorocitei de ospatarite, care nu i-a gustat acea bezea si clipitul ochiului stang (ochiul drept fiind ocupat cu 'sectionarea' blondei/brunetei/roscatei din capatul barului). Frustrati, deprimati, sensibili. Clar, da. Barbatii sensibili, sentimentali, duri, prapastiosi, dramatici etc.

A se intelege ca fac referiri doar la majoritatea barbatilor care ocupa globul pamantesc, cel mult adorat (o clasa speciala si cu un nr. in continua crestere) cu nume gen: Iarta-ma, dar nu ma uita!, Te-am adorat si in somn!, Oala-sparta'n-cot (capul lipseste), Iubita mea cu corn in frunte!, Plang zi si noapte, iubita mea!...si tot asa.

Femeia si rolul pe care a fost nevoita sa si-l puna fix in geanta, au schimbat-o mai mult decat s-ar fi crezut. Cum nu imi plac generalizarile, specific si de data aceasta: afirmatiile sunt strict indreptate catre o anumita 'clasa'/categorie de femei (care acopera, in jur de 90% populatia globului).

Daca inainte (vremuri apuse) se mai putea vorbi, cu lejeritate si fara strop de confuzie, de prietenia intre un barbat si o femeie, iata ca spre crunta-mi dezamagire, nu mai este posibil sa sustin cu tarie asa ceva.

Cum? De ce? Si de ce naiba?...Dar au sens raspunsul si intrebarea?

   Femeia zambeste cu superioritate cand simte gustul dulceag al razbunarii si cand il vede pe barbat 'aplecat' cu greata (am scris greata? de fapt era GRATIE), ca barbatul sa se intrebe "unde o fi mashina mea, Gratiela? Daca i-au furat rotile, cum mai ajung la coafor?".

Unii vor citi mesajul dintre randuri, altii nu vor intelege nimic, altii nu vor avea rabdare sa citeasca pana la capat, altii vor zambi (amuzati sau ironic sau misogini), altii se mira, altii casca, altii vor fi de neclintit, altii vor ramane apatici in continuare, insa, cu siguranta ramane in picioare pentru toata lumea, urmatoarea idee: nu mai este sigura relatia de prietenie dintre un barbat si o femeie! (fie ca iti place, fie ca nu, esti nevoit/a sa accepti si iti asumi riscuri)

Cum sa arati ca nu stii a scrie?

 Dau raspunsul: postam frumos cateva randuri pe un oarece site de socializare sau chiar pe blog. Ca sa fim in trend, dara. Asa cere obiceiul: nu ai blog, nu existi! Ganduri bune sau rele, suicidale sau nu, de amor sau ura, de ranchiuna sau marinimie, de exasperare sau frustrare...TOATE, dar toate aceste aspecte existentiale trebuiesc asternute frumos  in randuri, in vazul tuturor. Sa vada vecina de la 3, draguta de ea. Dar imi place si vecinul de la blocul alaturat.

   Ei, cum pot oare sa arat ca habar nu am sa povestesc si sa ma exprim in scris? Blogareala, clar. Trebuie sa fac dovada clara si de necontestat ca nu am acest talent a scrisului. Nu stiu de ce. Fiecare cu ce poate si stie. N-are a face.

    Observ un lucru: singuratatea si lacomia din juru-mi. Lacomia omului de a avea atentie si din toata chestiunea asta nu se vede decat oceanul de singuratate si cum oamenii simt nevoia cronica de a arata ca se simt singuri, de a arata celorlalti ca au nevoie de atentie, au nevoie de sprijin moral, intind mana dupa ajutor de fapt. Asta se intampla. Cui sa-i placa un astfel de adevar crud? Si mastile purtate zi de zi: 'dar imi este foarte bine, draga!', "dar ce te face sa crezi ca cer atentie?", "ma simt fantastic cand schimb zeci de ganduri cu oameni pe care nu-i cunosc si stiu ca citesc cu sufletul la gura", "draga mea, dar ai idee cat de implinita ma simt pentru simplul fapt ca-i simt aproape pe oamenii aia straini?! Dar stii ca nu i-am vazut in viata mea? Ah, dar mai conteaza? Dar de ce ar conta? Eu sunt ferm convinsa ca Vasilica imi doreste binele. E asa prietenos cu mine. Habar nu ai tu, draga! Ce stii tu?! Sa vezi tu, aseara mi-a zis ca-i place cum arat in poza xvbr. M-am emotionat nespus de mult." , "Bine, bine. Imi pare bine ca ai zeci/sute/mii de id-uri, ip-uri si ca primesti un La multi ani sec de ziua ta, de la oameni pe care nu-i vei vedea in vecii vecilor tai si care se prefac ca-ti doresc sanatate, iubire, liniste sufleteasca. Imi place teatrul. Mereu mi-a placut teatrul. Regie! Ridica cortina aia si treceti la treaba. Nu cu graba, domniile voastre. Pe rand. In linie dreapta, va rog, ca in liste de mess sau ca la dansul ala, Pinguinul. Putina consideratiune fata de cei mai lenti si saraci cu duhul".
   

  Asa. Parca arata mai bine acum. Nu e nici o logica. E doar fanfaronada.